Acum câteva zeci de ani, traditiile oltenesti de Craciun erau de poveste. Cu obiceiuri din batrâni, cu petrecere de trei zile si trei nopti, cu mâncaruri invatate de la mame, iar acestea de la mamele lor, cu tarafuri care ziceau din viori pâna isi toceau oltenii opincile in omatul ulitei. Câteva dintre aceste obiceiuri se mai pastreaza si astazi in satele din Salcuta.
La oltenii de la tara, Craciunul bate la usa, cu traditiile din batrâni. In Salcuta, pregatirile sunt in toi. In timp ce primaria si scolile isi numara pachetele ce vor fi oferite copiilor satului la serbarea „Pomului de iarna“, iar popa merge din casa in casa cu icoana si calendarul, taranii fac ce au invatat ei de mici. Varuiesc, scutura, spala, gatesc, treburi fara de care sarbatoarea Nasterii nu si-ar avea nici un rost si nici o bucurie. Le termina pe toate pâna-n dimineata de Ajun, când ramân de indeplinit cele mai placute corvoade: fiertul sarmalelor, coptul pâinii si al cozonacilor, impodobirea bradului si a casei. Toata suflarea satului ajuneste in ziua acesta, adica tine post. Se coc in vetre dovleci cu care se satura copiii sau cei mai putini rabdatori.
Iar când ziua prinde sa-si inchida pleoapa, copiii si tinerii pornesc la colindat cu Steaua, mergând din casa in casa, unde sunt primiti de gazda cu nuci, prajituri sau bani.
Mersul la biserica e sfânt!
„E frumos“, zice primarul Pavel Ion, „desi obiceiul vechi era altul si mult mai pitoresc. Atunci, flacaii puneau boii sau caii la sanie, iar pe sanie soba de tabla din casa. Faceau focul in ea si fierbeau tuica, plimbându-se in toate satele, de la un capat la celalalt. Cântau sa-i auda toata lumea, iar oamenii le deschideau larg portile. Si in fiecare curte se incingea joc de Ajun!“.
Cât tine colindatul, se impodobesc brazii si casele. Iar când se apropie miezul noptii, iar sarmalele sunt lasate la foc mic, sa forfoteasca incet, taranii se astern la culcare, in paturile curate si improspatate cu busuioc si levantica. Intâi copiii, desigur, care trebuie convinsi sa adoarma repede, sa nu-i prinda Mos Craciun zburdalnici si neascultatori!
„In dimineata de Craciun, pâna sa se lumineze de ziua, femeile si toti cei care au morti in familie se scoala, se imbraca de sarbatoare si pleaca in cimitir, la tamâiat. Acolo vecinii isi dau pomeni intre ei, colacei, mere si alte bunataturi. Iar dupa ce se intorc acasa sa lase cosurile, pleaca la biserica, pentru slujba de Craciun“.
Tot satul se strânge atunci, este momentul de solemnitate si sarbatoare pe care oamenii de la tara il traiesc cu tot sufletul, de la cel mai mic oltenas pâna la cel mai in vârsta. Rudele de la oras venite la parinti sau bunici sa-si petreaca Sarbatorile, veri si matusi, cu totii se aduna la biserica sa se bucure de Nasterea Domnului.
Obiceiurile vechi, pastrate de copii
Binecuvântarea slujbei ii dezleaga apoi de post. Intorsi acasa, barbatii se duc in spatele casei si prind la streasina un brabete, pe care il taie, il oparesc si il prajesc, apoi il manânca toti din familie, „pentru ca in anul care vine sa fie usori ca pasarea“. In vremea asta, copiii merg la vecini – neaparat in alta casa decât a lor – si iau o mâna de surcele sau de paie din pod, cu care se duc in fata sobei si striga „Pui, pui, pui!“, iar in felul acesta, anul viitor va fi bogat, pasarile din curte vor fi sanatoase, iar puii numerosi.
Spre prânz, membrii familiei se asaza la masa, unde caltabosii, toba, soriciul, sarmalele, piftia, friptura si cozonacii sunt nelipsiti. Ospatul tine pâna spre seara, când satenii isi parasesc casele si pleaca in vizite pe la rude ori prieteni.
„Iar dupa ce sunt cinstiti cum se cade de gazde, ies cu totii in mijlocul satului. Atunci se incing petreceri, unde tarafurile cânta hore si sârbe, de ridica tot satul in picioare“, mai povesteste primarul Ion Pavel din obiceiurile comunei sale.
Jocurile oltenesti s-au imputinat
Doar in Mârza se mai fac astfel de hore astazi. Motivul – marturiseste primarul – este acela ca in celelalte localitati (Salcuta, Tencanau si Plopsor) orchestrele au disparut cu timpul. Fie lautarii au imbatrânit si chiar au disparut din aceasta lume, fie cei tineri au plecat in tari europene in care talentul le este mai bine apreciat si nu s-au mai intors. Astfel ca numai Mârza mai pastreaza azi hora din ziua de Craciun, obieciul fiind inca practicat de doua tarafuri: unul al lui Constantin si fratii lui, al doilea al lui Leodor Turcan.
„Tot tigani si acestia, si tot plecati in restul anului sa cânte in Italia sau Spania. Dar cum vine Craciunul, cum se intorc, sa le horeasca mârzenilor pâna cad lati!“, zice primarul.
Adunati in mijlocul asezarii, cu tuica, vin si mâncare, tinerii si batrânii joaca infocati sârbe sau câte o „boiereasca“, adica hora usoara, pe care o stie toata lumea.
„Nimeni nu se mai incurca azi cu jocurile oltenesti de demult“, zice primarul, „cum era rustemul – cu pas petrecut, de intoarcere, galaonul – barbatesc, in care jucatorii se prind de mâini la spate si bat cu cizmele pamântul, ori Alunelul, o hora plimbata, cu miscari complicate de Calus“.
Chiar cu dansuri simple, oltenii chefuiesc pâna târziu in noapte. Si asa o tin tot Craciunul, adica trei zile si trei nopti… pâna incep sa se pregateasca de Anul Nou.
